Prima pagina
Friday, 10 September 2010

Login Form






Lost Password?
No account yet? Register

Curs Valutar BNR

Cursurile pietei valutare
Moneda RON 
2010-09-09

Powered by

Spalatorie si service auto made in USA in Iasi PDF Print E-mail
User Rating: / 0
PoorBest 
Written by Broker Castellano   
Thursday, 19 October 2006

În scurt timp, proprietarii de autoturisme din Iaşi vor avea parte de o surpriză de proporţii, iar patronii de spălătorii şi service-uri auto vor fi uimiţi să afle de existenţa unui nou concurent pe piaţă, care va ridica „ştacheta” la un nivel greu de egalat.
Vestea bună pentru posesorii de autoturisme este că la acest moment, în Iaşi, se află în curs de derulare un proiect de investiţii unic în ţara noastră, care presupune construcţia şi utilarea unui complex auto de la A la Z, cuprinzând toate funcţiunile necesare întreţinerii unei maşini în formă maximă. Vestea proastă pentru patronii de spălătorii şi service-uri auto este că noul complex va oferi servicii la preţul pieţei, într-un sistem de lucru automatizat, complet diferit faţă de ceea ce există la acest moment pe piaţă.
Inovaţia adusă de acest proiect constă în construirea unui tunel de spălare de 48 de metri, echipat cu utilaje pe toată lungimea lui şi deservit de o staţie de epurare biologică, în conformitate cu actualele norme ale Comunităţii Europene. Cu o capacitate de 125 de maşini pe oră, întreaga instalaţie este computerizată, fiind prevăzută cu mai multe programe de spălare, care sunt acţionate prin simpla apăsare a unui buton.

Principalele obiective ale proiectului

Construcţia, amplasată pe o suprafaţă de 1.700 mp, presupune realizarea mai multor obiective, grupate în patru zone distincte. Prima dintre acestea este destinată amenajării unei staţii de distribuţie a carburanţilor, care va fi deservită de trei pompe de carburanţi şi de şase rezervoare cu o capacitate de 50.000 litri..
Cea de-a doua zonă cuprinde un spaţiu comercial (la parter) şi spaţii pentru birouri la etajele superioare, în această latură corpul clădirii având un regim de înălţime P+4. Cele mai importante obiective sunt amplasate în a treia şi a patra zonă a construcţiei (P+1), la parter fiind proiectate tichingeria, vopsitoria şi spălătoria auto, iar la etajul 1 regăsindu-se un atelier mecanic, un atelier electric, un depozit de piese dezmembrate, precum şi o magazie. Proiectul de investiţii aparţine societăţii ieşene „Compania Norocea R.V.R.” SA, iar valoarea sa estimativă se ridică la peste 1,5 milioane euro, din care suma de 450.000 de euro este destinată instalaţiilor şi echipamentelor.

Cum a fost gândită investiţia
Oportunitatea investiţiei este, în mod firesc, legată de o necesitate existentă pe piaţă, aceea de reparaţie şi întreţinere a autoturismelor, necesitate care devine din ce în ce mai accentuată odată cu creşterea explozivă a numărului de vehicule care „mişună” pe străzile Iaşului. Drept dovadă stă şi faptul că în ultimii doi ani, benzinăriile, service-urile auto şi spălătoriile au apărut în Iaşi „ca ciupercile după ploaie”.
Al doilea factor important luat în calcul a fost acela al economiei de timp, care coroborat cu cerinţa calităţii, a condus la ideea de a asigura, sub acelaşi acoperiş, toate serviciile de care are nevoie un şofer, punându-i la dispoziţie un „arsenal” de echipamente şi utilaje moderne, computerizate, care reduc aproape la zero riscul datorat greşelilor umane. Şi dacă maşina poate fi tratată „regeşte”, proprietarul trebuie să aibă parte de un tratament asemănător, motiv pentru care s-a considerat strict necesară şi asigurarea condiţiilor optime pentru a petrece timpul de aşteptare într-un mod plăcut.
Concret, reparaţia maşinilor „boţite” începe la tichingerie, spaţiu care dispune de posturi pentru refacerea caroseriei şi finisarea tablei. Urmează apoi procesul de înlăturare a vopselei şi aplicare a unui nou strat, proces care se realizează în carcase închise, metalice, prevăzute cu propria lor staţie de exhaustare. În interiorul acestora circulă un flux de aer continuu, iar praful rezultat din procesul vopsirii este preluat de curenţii de aer şi filtrat. Acelaşi spaţiu include şi un cuptor special destinat vopsirii autoturismelor în condiţii tehnologice de ultimă generaţie.

Spălare completă, fără pete, fără ciubuc

Cea mai importantă funcţiune a complexului, şi totodată cea mai complicată din punct de vedere tehnic, este spălătoria auto. Obiectivul are o suprafaţă de 260 mp şi poate fi descris ca un tunel de 48 m, în care se montează pe lungime utilajele şi echipamentele specifice fiecărei etape din ciclul spălării (perii tip perdea, jeturi, turbojeturi etc.).
Instalaţia, produsă în Statele Unite ale Americii, este complet automatizată şi are o capacitate de 125 de maşini pe oră. „Instalaţia a fost fabricată pe baza proiectului propus de investitor, fiind unică în România. Chiar şi firma producătoare din SUA a fost pusă în faţa unei noi provocări, întrucât americanii nu obişnuiesc să construiască tunele atât de lungi, pentru instalaţii dotate cu atâtea utilaje. La ei, spălarea unei maşini este mai simplă şi nu necesită atâta bătaie de cap din moment ce străzile arată cu totul şi cu totul altfel decât drumurile din România”, a menţionat arhitectul Bogdan Şerbănoiu, autor al acestui proiect.
La intrarea în spălătorie, maşina este preluată pe o bandă rulantă, a cărei viteză se reglează în funcţie de numărul de maşini din circuit şi de programul de spălare. După ce este scanată pe computer, maşina intră în faza prespălării şi apoi în cea a spălării propriu-zise, instalaţia fiind prevăzută cu un sistem complet de fâşii din piele de oaie (microclean), care curăţă maşina pe toate părţile, centimetru cu centimetru. Fluxul mecanizat asigură ulterior clătirea şi lustruirea cu ceară a autoturismului. „În tot acest ciclu, se folosesc numai materiale de curăţare originale, de foarte bună calitate. Iar utilizarea lor în etapele procesului de spălare se face în mod automat, şi nu în mod preferenţial aşa cum se mai obişnuieşte la unele spălătorii. Aici nu există tratamente preferenţiale. Aceeaşi curăţare, în condiţii de calitate maximă, este valabilă pentru toate autoturismele, din momentul intrării pe flux şi până la ieşirea din tunel”, a subliniat domnul Victor Norocea, preşedintele SC „Compania Norocea R.V.R.” SA.

Staţie de epurare biologică a apei
Spălătoria are ca „accesoriu” deosebit de important o staţie de epurare a apei utilizate în procesul spălării, fapt care asigură recircularea apei, iar de aici derivă două avantaje majore: consum redus şi oprirea deversării apelor reziduale în reţeaua publică de canalizare. Toată apa acumulată în spălătorie este dusă pe sub pământ printr-o reţea de canale direct în primele bazine, cele de decantare (având un diametru de 3 m şi o înălţime de 3,60 m), după care apa ajunge într-un bazin de separare a grăsimilor. Ulterior, pe principiul vaselor comunicante, apa trece în două reactoare biologice, unde se află bacterii speciale, care o curăţă în mod natural. De aici, apa este transferată în ultimul bazin, cel de filtrare şi curăţare, de unde se preia şi se introduce din nou în sistem. „Fluxul de spălare antrenează un consum de 750 de litri de apă pe minut. Fără acest sistem de epurare şi recirculare a apei, costurile ar fi fost foarte mari”, a precizat domnul Victor Norocea.

Service auto la... înălţime
O altă funcţiune a complexului este staţia ITP, adaptată pentru maşini de orice gabarit. Aceasta este dotată cu placă de derivă, stand de suspensii, stand de frână, stand pentru testarea jocurilor. În cazul tuturor verificărilor, diagnosticul maşinii este stabilit în mod automat, fără intervenţia mecanicilor auto.
Dacă parterul clădirii este ocupat de tichingerie, vopsitorie, staţia ITP şi spălătoria auto, la etaj este amplasată „sala de operaţie” a maşinilor, mai exact service-ul auto, care este deservit de mai multe ateliere. Accesul în acest spaţiu este facilitat printr-o rampă de acces.
Singura porţiune a clădirii care depăşeşte nivelul de înălţime P+1 este corpul administrativ, unde sunt proiectate următoarele funcţiuni: la parter - magazinul staţiei de carburanţi, la etajul 1 - un mic bar care deserveşte clienţii complexului, la etajul 2 - birourile destinate relaţiilor cu publicul, precum şi o sală de aşteptare, iar la etajul 3 - o sală de conferinţe modernă (cu o capacitate de 100 de locuri) şi birourile conducerii unităţii. Merită subliniat faptul că posesorii de automobile care vor apela la serviciile complexului vor parcurge mai întâi o fază preliminară de consultanţă tehnică, în care se vor lămuri cu ajutorul unui specialist asupra operaţiunilor necesare pentru readucerea autoturismului în forma sa optimă.
Tot în spiritul politicii orientate spre client, se înscrie şi ideea de a oferi posesorilor de autoturism posibilitatea vizualizării tuturor fazelor de reparaţie prin care trece maşina. Pentru a elimina percepţia riscului sau nesiguranţei atunci când vine vorba de reparaţii auto, acest proiect prevede ca sala de aşteptare să „comunice” vizual cu service-ul auto, cele două încăperi fiind despărţite prin geam transparent de sus şi până jos.

Stil arhitectural modern pentru o clădire cu specific industrial
În ceea ce priveşte soluţia constructivă pusă în practică, investitorul a optat pentru o structură mixtă din beton şi metal. Pereţii exteriori ai clădirii vor fi realizaţi cu panouri sandwich, această opţiune bazându-se pe o serie de avantaje oferite de acest tip de material - este facil de montat, oferă o protecţie termică destul de bună şi presupune un timp redus de montaj. „La partea de arhitectură şi design, marea provocare a fost aceea de a îmbina forma modernă cu funcţiunile obiectivului. Fiind o construcţie care, prin destinaţia sa, se încadrează în categoria clădirilor industriale, am încercat să găsesc o soluţie de compromis şi să-i imprim un stil modern, astfel încât clădirea să nu aibă aspectul unei simple hale industriale. Pe latura estetică se va insista mai mult la porţiunea din faţă a clădirii, cea care «comunică» direct cu clienţii”, ne-a declarat arhitectul Bogdan Şerbănoiu.
Proiectul va fi executat în mai multe etape, investitorul având ca obiective principale pentru perioada rămasă din acest an finalizarea şi punerea în funcţiune a spălătoriei şi a staţiei de carburanţi. „Cred că în maxim două luni utilajele vor fi instalate şi se va putea începe activitatea la spălătorie. Anul viitor va fi definitivat întreg complexul şi atunci mă voi gândi la următoarea investiţie - o clădire cu 13 niveluri, cu o suprafaţă desfăşurată de 3.000 mp”, a precizat domnul Victor Norocea.

Sursa: Financiarul

Last Updated ( Monday, 07 May 2007 )
 
< Prev   Next >